„Piața muncii, între «căutăm personal» și prudență”, o nouă dezbatere CLCC

sept. 15, 2025 | Evenimente

Piața muncii din România traversează o perioadă de contradicții. Pe de o parte, companiile private semnalează un deficit major de forță de muncă și dificultăți în atragerea și retenția angajaților. Pe de altă parte, în sectorul public se anunță măsuri de restructurare și disponibilizări, care pot crea presiuni suplimentare și întrebări despre absorbția acestor persoane în mediul privat.

În acest context, te invităm Vineri, 26 septembrie, de la ora 11:00, pe Zoom, la cea de-a 9-a dezbatere profesională organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul Piața muncii, între «căutăm personal» și prudență. Urmează disponibilizări în sectorul public. Vor găsi de lucru în mediul privat?”.

Vom analiza în cadrul dezbaterii aceste dinamici și vom răspunde la întrebări precum: sunt pregătite companiile să integreze angajați din sectorul public? Cum vor influența schimbările actuale fenomenul de burnout, nivelul salarial și productivitatea? Și, mai ales, ce soluții avem pentru a construi o piață a muncii flexibilă, rezilientă și adaptată realităților economice?

Vom dezbate teme precum:

  • Disponibilizările din sectorul public;
  • Deficitul de forță de muncă în companiile private;
  • Șocul trecerii din public în privat;
  • Burnout și presiunea pe angajați;
  • Soluții și politici publice;
  • Perspective pe termen mediu și lung.

Gazda întâlnirii, Constantin Rudnițchi – Jurnalist și Director Executiv CLCC, îi va avea alături pe următorii invitați speciali:

  • Sorina Faier, Managing Partner Elite Searchers;
  • Conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Univ. “Al.I. Cuza”, Iaşi;
  • Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Detalii suplimentare regăsiți în invitația electronică ce poate fi accesată AICI.

Participarea la eveniment este GRATUITĂ, prin completarea formularului de înregistrare disponibil AICI.

____

Dezbatere profesională digitală marca CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării

Un produs Oameni și Companii, promovat de EventsMax.ro

INFOGRAFICE

Cum schimbă tehnologia obiceiurile din companii și piața muncii

Cum schimbă tehnologia obiceiurile din companii și piața muncii

Tehnologia rescrie regulile economiei globale, transformând nu doar modul în care companiile funcționează, ci și structura pieței muncii. Automatizarea, inteligența artificială, digitalizarea proceselor și noile modele de business influențează deciziile manageriale, relația cu angajații și competențele necesare în viitor.

ARTICOLE RECENTE

„Depozite bancare, titluri de stat, acțiuni, aur, cripto? În ce plasăm banii în vremuri cu inflație ridicată și turbulențe în economia globală”, tema dezbaterii CLCC din 24 octombrie

Vineri, 24 octombrie, de la ora 11:00, pe Zoom, te invităm la cea de-a 10-a dezbatere profesională organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Depozite bancare, titluri de stat, acțiuni, aur, cripto? În ce plasăm banii în vremuri cu inflație ridicată și turbulențe în economia globală.”

Retailul modern se concentrează pe orașele mici și medii

România se conturează tot mai puternic ca o piață-cheie de retail în Europa Centrală și de Est, potrivit raportului „ExCEEding Borders Report | Retail parks: Diverse Growth, Shared Momentum”, publicat recent de Colliers. Dacă până acum marile orașe concentrau aproximativ trei sferturi din stocul modern de spații comerciale, astăzi atenția dezvoltatorilor se mută tot mai mult către orașele mici și medii.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA