„Economia socială: Când businessul trece prin filtru social”, o nouă dezbatere CLCC

iul. 1, 2025 | Evenimente

Economia socială devine tot mai relevantă într-un context în care mediul de afaceri este chemat să integreze în funcționarea companiilor criterii de sustenabilitate, responsabilitate și incluziune socială. De la întreprinderi sociale și organizații neguvernamentale cu activitate economică, la modele hibride care combină profitul cu impactul comunitar, economia socială oferă un răspuns concret la provocările de echitate și coeziune socială.

Vineri, 25 iulie, începând cu ora 11.00, te invităm să te alături discuției din cadrul celei de-a 7-a dezbateri profesionale digitale din acest an, organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Economia socială: Când businessul trece prin filtru social”.

Alături de lideri din antreprenoriatul feminin și social, vom explora oportunitățile, provocările și soluțiile prin care afacerile depășesc obiectivul profitului și devin catalizatori ai dezvoltării sociale – sprijinind comunități vulnerabile, zone defavorizate și contribuind activ la revitalizarea economiei locale.

Vom dezbate teme precum:

  • Rolul economiei sociale în reducerea inegalităților și dezvoltarea sustenabilă;
  • Modele de succes în antreprenoriatul social;
  • Cum pot fi sprijinite afacerile sociale: finanțare, politici publice, parteneriate cu mediul privat;
  • De la filantropie, la investiții cu impact social;
  • Femeile antreprenor și economia socială: rolul liderilor femei în dezvoltarea comunităților și promovarea incluziunii;
  • Viitorul economiei sociale în România: recomandări pentru consolidare și scalare.

Vom dezbate aceste teme cu invitatele noastre, Cristina Chiriac, Președinte CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Angela Achiței, Antreprenor social & Președinte ADV Romania Group. Gazdă va fi, așa cum v-am obișnuit, Constantin Rudnițchi– Jurnalist și Director Executiv CLCC.

***

Detalii suplimentare regăsiți în invitația electronică ce poate fi accesată AICI.

Participarea la eveniment este GRATUITĂ, prin completarea formularului de înregistrare disponibil AICI.

____

Parteneri profesionali ai ediției: CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și ADV Romania Group

Dezbatere profesională digitală CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării

Un produs Oameni și Companii, promovat de EventsMax.ro

 

 

INFOGRAFICE

Cum schimbă tehnologia obiceiurile din companii și piața muncii

Cum schimbă tehnologia obiceiurile din companii și piața muncii

Tehnologia rescrie regulile economiei globale, transformând nu doar modul în care companiile funcționează, ci și structura pieței muncii. Automatizarea, inteligența artificială, digitalizarea proceselor și noile modele de business influențează deciziile manageriale, relația cu angajații și competențele necesare în viitor.

ARTICOLE RECENTE

„Depozite bancare, titluri de stat, acțiuni, aur, cripto? În ce plasăm banii în vremuri cu inflație ridicată și turbulențe în economia globală”, tema dezbaterii CLCC din 24 octombrie

Vineri, 24 octombrie, de la ora 11:00, pe Zoom, te invităm la cea de-a 10-a dezbatere profesională organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Depozite bancare, titluri de stat, acțiuni, aur, cripto? În ce plasăm banii în vremuri cu inflație ridicată și turbulențe în economia globală.”

Retailul modern se concentrează pe orașele mici și medii

România se conturează tot mai puternic ca o piață-cheie de retail în Europa Centrală și de Est, potrivit raportului „ExCEEding Borders Report | Retail parks: Diverse Growth, Shared Momentum”, publicat recent de Colliers. Dacă până acum marile orașe concentrau aproximativ trei sferturi din stocul modern de spații comerciale, astăzi atenția dezvoltatorilor se mută tot mai mult către orașele mici și medii.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA