Sorin Mierlea, InfoCons: Sunt anumite zone de comerț care fac importuri paralele din punct de vedere al unor branduri

iun. 21, 2024 | Comunitatea CLCC

„Sunt anumite zone de comerț, chiar anumite hipermarketuri care fac importuri paralele din punct de vedere al unor branduri, care nu știu dacă se încadrează neapărat la contrabandă, fiindcă contrabanda înseamnă și o parte de infracțiune cu privire la neplata unor taxe către statul respectiv”, a declarat Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, în cadrul celei mai recente dezbaterii profesionale CLCC (Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării), intitulată „Contrabanda, dușmanul ignorat al pieșei libere și al bugetului”. 

„În momentul în care intră un produs pe teritoriul României, care nu este importat de titularul respectiv de marcă și vine dintr-un alt lot, în alte condiții, fără a avea toate informațiile ca și etichetare în limba română, toate aceste lucruri creează neîncredere și ne poate afecta securitatea și sănătatea”, completează președintele InfoCons.  

Sorin Mierlea afirmă că acest fenonem poate fi combătut: „Trebuie găsită acea formulă aproape ideală de a educa consumatorul, de a educa agentul economic să înțeleagă ce înseamnă comercializarea unui produs provenit din zona de contrabandă, iar autoritatea publică să-și facă treaba și să facă controale mai clare, mai active și, nu în ultimul rând, să le facă publice. De asemenea, pentru produsele provenite din contrabandă, trebuie realizate analize în laboratoare acreditate, pentru a identifica periculozitatea lor.” 

Bonul fiscal – prima măsură de protecție a consumatorului  

Președintele InfoCons subliniază importanța bonului fiscal, pe care-l identifică ca fiind prima măsură de protecție a consumatorului: „Având dovada justificativă ce am cumpărat, de unde am cumpărat, când am cumpărat, în momentul în care produsul este susceptibil de a fi neconform, putem face o reclamație clară. 

Din păcate, în momentul în care mergi într-un magazin avizat și autorizat, mergi într-o piață sau într-un sistem de comerț care presupune încredere că este sub auspiciile legii, iar acolo găsești astfel de produse, tu, ca cetățean și consumator, aproape nu mai poți să faci nimic altceva decât să soliciți acel document fiscal.” 

În continuare, Sorin Mierlea a vorbit despre sistemele actuale, care funcționează în serviciul consumatorului: „La nivelul Uniunii Europene, fostul sistem RAPEX, actualul Safety Gate, a început să listeze produse contrafăcute care sunt cu incidență directă asupra sănătății sau integrității corporale a cetățeanului, ar putea să existe și această zonă și secțiune pentru produsele din contrabandă, care pot fi identificate ca produse neconforme asupra cetățeanului. 

„Dacă ne uităm în sistemul de alert al Uniunii Europene, bijuteriile provenite din contrabandă sunt foarte periculoase din cauza metalelor care, prin amalgamul utilizat, nu respectă normativele Uniunii Europene minimale de securitate și siguranță.” 

Reprezentantul consumatorilor a vorbit și despre aplicația europeană InfoCons, unde pot fi găsite, în timp real, toate alertele de produse neconforme. Aplicația este tradusă în 33 de limbi, astfel, oriunde te-ai afla ai informații despre toate aceste produse din perspectiva periculozității imediate asupra integrității sau sănătății cetățeanului. 

Sorin Mierlea a menționat și importanța educației consumatorului, precizând: „Pe ultimele evaluări ale Uniunii Europene, pe segmentul de produse contrafăcute, realizate sub auspiciile autorității europene de proprietate intelectuală EUIPO, peste 70% dintre tineri nu văd ca fiind ceva periculos să cumpere un produs contrafăcut. Acest lucru ține în primul rând de educație, de implicare, de atitudine, iar după aceea, în momentul în care discutăm despre aplicarea și respectarea legii, ține până la urmă de un bun simț al cetățeniei europene. Cred că principalul drept pe care îl putem avea în acest tip de exercitare ar fi să luăm atitudine, să facem o sesizare, să cerem bonul fiscal.” 

 „Contrabanda nu înseamnă doar contrabanda de țigări, nu înseamnă doar contrabanda de carburanți, ci poate să însemne foarte mult din punct de vedere al stării de sănătate, al încrederii populației în mecanismele sociale și, nu în ultimul rând, al înțelegerii și conștientizării lucrătorilor din cadrul autorităților publice, că atributul respectării legii nu este facultativ, ci este pentru sănătatea socială și individuală fiecăruia dintre noi”, concluzionează Sorin Mierlea. 

 

Înregistrarea întâlnirii Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului, AICI .

***

Reuniunile CLCC

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Adrian Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc

A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.

Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global

După mai mult de un deceniu de cooperare fiscală globală, se conturează din ce în ce mai clar o revenire a competiției fiscale, pe fondul unor noi tensiuni comerciale care perturbă lanțurile de aprovizionare în timp real, se arată în cel mai recent raport EY privind perspectiva strategiilor fiscale la nivel global. Avansul accelerat în tehnologie impactează, la rândul său, piețele financiare mondiale, adăugând o anumită marjă de incertitudine economică.

„Turismul în 2025, o nouă încercare”, tema dezbaterii CLCC din 24 aprilie

Pentru industria turistică, la vechile probleme, cum ar fi lipsa forței de muncă și numărul redus al turiștilor străini, se adaugă altele noi, cum sunt creșterea fiscalității și scăderea valorii tichetelor de vacanță. Care este strategia de creștere a operatorilor din turism? Cum se adaptează la noile condiții? Te invităm să aflăm împreună pe 24 aprilie, începând cu ora 11.00, în cadrul unei noi dezbatere profesionale digitale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Turismul în 2025, o nouă încercare”.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA