Raul Pop, expert mediu, cofondator CERC: Este extrem de importantă vocea sectorului privat agregată în organizații profesionale

ian. 5, 2022 | Evenimente

Green Deal-ul este doar un concept umbrelă care trebuie să aibă stabilite la bază chestiuni foarte concrete și care, dacă pleacă de sus în jos, trebuie să urmeze următorul traseu: reglementare guvernamentală sau parlamentară, acte subsecvente, impact asupra activității economice și, nu în ultimul rând, impact asupra vieții cetățenilor.

Potrivit celor declarate de Raul Pop, Expert mediu și Cofondator al Coaliției pentru Economie Circulară – CERC, este esențial să existe un partener de dialog pentru Guvern, capabil să influențeze deciziile guvernamentale, dar, mai important, să asigure continuitatea dincolo de schimbările guvernamentale.

Un alt subiect atins în cadrul întâlnirii din luna decembrie a Coaliției pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, a fost nevoia protejării resurselor existente. „Ar trebui să ținem cont de faptul că de câțiva ani resursele se află sub o presiune din ce în ce mai mare. Protejarea lor este din ce în ce mai importantă pentru că începem să resimțim faptul că unii deținători de resurse vitale încep să nu ni le mai furnizeze sau să le furnizeze foarte scump.”

Sfatul pe care Raul Pop, Expert de mediu, îl oferă sectorului privat este acela de a se uni în organizații profesionale pe industrii pentru a-și face vocea auzită. „Pentru anul 2022 consider că este necesar ca industriile afectate să-și agrege vocea mai departe în asociații profesionale de ramură și, fără niciun fel de timorare, să trimită invitații la dialog sau chiar somări către ministere, agenții, autorități care le pot influența activitatea”.

Înregistrarea întâlnirii ECONOMIA ROMÂNEASCĂ: RETROSPECTIVĂ ȘI PROIECȚII PENTRU 2022, poate fi urmărită integral AICI.

Întâlnirea a fost organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării. Moderatorul întâlnirii, Constantin Rudnițchi – Director Executiv CLCC, i-a avut ca invitați speciali pe Laurian Lungu – Analist economic, Co-fondator Consilium Policy Advisors Group – CPAG; Doru Dragomir – Președinte Camera de Comerț Bilaterală România – Bulgaria; Adrian Sandu – Secretar General, Asociația Constructorilor de Automobile din România – ACAROM; Călin Ile – Președintele Federației Industriei Hoteliere din România – FIHR; Radu Tănase – Membru Consiliului Director HORA România; Feliciu Paraschiv – Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România – ANCMMR; Raul Pop – Expert mediu, Co-Founder Coaliția pentru Economie Circulară – CERC.

CLCC reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerțului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Aceasta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

 

 

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Adrian Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc

A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.

Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global

După mai mult de un deceniu de cooperare fiscală globală, se conturează din ce în ce mai clar o revenire a competiției fiscale, pe fondul unor noi tensiuni comerciale care perturbă lanțurile de aprovizionare în timp real, se arată în cel mai recent raport EY privind perspectiva strategiilor fiscale la nivel global. Avansul accelerat în tehnologie impactează, la rândul său, piețele financiare mondiale, adăugând o anumită marjă de incertitudine economică.

„Turismul în 2025, o nouă încercare”, tema dezbaterii CLCC din 24 aprilie

Pentru industria turistică, la vechile probleme, cum ar fi lipsa forței de muncă și numărul redus al turiștilor străini, se adaugă altele noi, cum sunt creșterea fiscalității și scăderea valorii tichetelor de vacanță. Care este strategia de creștere a operatorilor din turism? Cum se adaptează la noile condiții? Te invităm să aflăm împreună pe 24 aprilie, începând cu ora 11.00, în cadrul unei noi dezbatere profesionale digitale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Turismul în 2025, o nouă încercare”.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA