Nivelul contrabandei cu ţigarete înregistrat în martie, de aproape 10%, înseamnă pierderi anualizate la buget de circa 400 de milioane de euro, a declarat Oana Claudia Iacob, Government Relations Manager JTI Romania, la webinarul “Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului”, organizat de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC).
Reprezentantul JTI a adăugat: “Contrabanda este influenţată de politica fiscală. Ori de câte ori au existat creşteri bruşte şi neplanificate ale accizei, contrabanda s-a majorat. România a experimentat deja ceea ce se întâmplă în Franţa în momentul de faţă. În 2010, când acciza s-a mărit brusc în mai puţin de un an cu 50%, contrabanda a ajuns la peste 36%. Franţa se
află din acest punct de vedere unde am fost noi acum 14 ani şi unde nu vrem să mai revenim. Autorităţile au argumentat de fiecare dată că acciza din România nu e la nivelul din vest. Dar, haideţi să ne uităm la ţările vecine”.
Aceasta a precizat că în Bulgaria, acciza abia dacă a depăşit 90 de euro, în Polonia se situează undeva la 110 euro, în România este de 135 euro. “În afara acestui argument, am adus în dezbatere o nouă perspectivă. Aceea a preţului raportat la puterea de cumpărare, foarte importantă pentru consumator. Se vede că acolo unde preţul e mai scăzut raportat la puterea de cumpărare, şi nivelul pieţei negre e redus – 0,4% in Luxemburg, sub 5% în Danemarca şi Suedia. La noi a apărut, de exemplu, “fenomenul bulgăresc”, vizibil şi în cercetarea Novel, care arată că Bulgaria a devenit a doua sursă pentru contrabandă, cu ţigări mai ieftine cumpărate din ţara vecină. Omul plecat în vacanţă preferă să cumpere de acolo de unde e mai ieftin. A luat amploare şi micul trafic,
pentru că e profitabil să vinzi mai scump ceea ce cumperi mai ieftin”, a spus Oana Claudia Iacob.
Datele confirmă avertismentul JTI de anul trecut, când autorităţile au decis schimbarea calendarului de accizare abia stabilit, iar accizele s-au majorat mai mult şi mai repede. Oficialii JTI au subliniat la momentul respectiv că, raportat la puterea de cumpărare, un pachet de ţigarete costă în România de patru ori mai mult decât în Luxemburg şi dublu faţă de Germania, Italia, Spania, Olanda. În momentul de faţă acciza totală este de 673 lei, când ar fi trebuit să fie 657 lei. Această majorare s-a văzut imediat în studiul Novel, care a consemnat în martie un avans până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie, cea mai mare creştere procentuală din ultimii zece ani.
“Dacă ne uităm la preţuri, România e în top 3 printre ţările europene cu cele mai scumpe ţigarete, raportat la puterea de cumpărare. Sunt datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, preluate recent şi de Euronews. Observăm că în România preţul unui pachet de ţigarete raportat la puterea de cumpărare este de 10,19 dolari, pe locul trei după Irlanda şi Franţa. Există o corelaţie clară între acest indicator şi nivelul contrabandei: în ţările unde tigările sunt scumpe, piaţa neagră are cele mai mari cote: în Irlanda 24,4%, iar în Franţa 32,4%, cel mai mare nivel al comerţului ilegal din Europa”, a precizat Oana Claudia Iacob.
“Ştim că e un an electoral, iar deficitul e în creştere. De aceea, tragem un semnal de alarmă, pentru că de fiecare dată tutunul e vinovatul de serviciu de la care se cer bani la buget. Ştim că suntem al doilea mare contribuabil la buget şi înţelegem nevoia autorităţilor de sume suplimentare. Aceste creşteri nu se pot face însă doar pe hârtie, ci într-un context care sa ţină cont de realităţile geografice, economice şi, nu în ultimul rând, să ţină cont de buzunarul românului. Pentru că ce poate părea ieftin în România comparativ cu ţările din vest, poate fi de fapt foarte scump pentru consumatori. Iar ce e ieftin, că vine din Bulgaria, poate sa coste bugetul naţional”, a concluzionat Oana Claudia Iacob.
Înregistrarea întâlnirii „Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului”, AICI .
***
Reuniunile CLCC
Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.