Julia Leferman, Asociația Berarii României: Sistemul de garanție-returnare vine ca un sistem paralel celui de colectare selectivă gestionat de primării prin intermediul companiilor de salubritate

apr. 12, 2022 | Evenimente

În luna martie, Comunitatea CLCC s-a reunit în mediul online, pentru o discuție despre gestionarea și valorificarea deșeurilor generate de companii, soluțiile pe care le avem la dispoziție pentru a ne alinia politicilor de mediu, dar și exemple de bune practici.

 

Moderatorul întâlnirii, Constantin Rudnițchi – Director Executiv CLCC, i-a avut ca invitați speciali pe: Raul Pop – Expert legislația mediului, Cofondator Coaliția pentru Economie Circulară – CERC; Julia Leferman – Director executiv, Asociația Berarii României; Dragoș Doru – Director general, CANPACK România; Cezar Păun – Director general, Koshin România; Feliciu Paraschiv – Vicepreședinte, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR).

 

Julia Leferman, Directorul executiv al Asociației Berarii României și invitatul special al întălnirii CLCC a explicat ce presupune mai exact Sistemul de garanție-returnare, care sunt avantajele implementării unui astfel de sistem, dar și care sunt cele mai mari provocări în a pune în linie dreaptă acest proiect, la nivelul țării noastre.

 

„Sistemul de garanție-returnare este unul dintre proiectele mari de mediu pe care l-am pus pe o linie dreaptă odată cu depunerea documentației pentru obținerea licenței de operare. În data de 4 martie, a fost depus un dosar la Ministerul Mediului pentru a solicita licența de operare, în vederea construirii acestui sistem. Este o etapă mică ținând cont de amploarea construcției care va urma, dar este un început important. În momentul de față, proiectul se află în acea perioadă de 30 de zile, timp în care, pe de-o parte, Ministerul Mediului trebuie să analizeze conținutul dosarului care a fost depus și, pe de altă parte, compania care a depus dosarul, împreună cu statul român, să întreprindă acele proceduri care să introducă statul în acționariatul companiei”, a explicat Directorul executiv al Asociației Berarii României.

 

Conform celor declarate de Julia Leferman, pe lângă reglementările așteptate, când se va licenția această companie, există și nevoia urgentă de clarificare legislativă și pe alte planuri, în sensul în care este necesar să vedem completări în legislația primară de mediu și în legislația fiscală care sunt necesare pentru buna funcționare a acestui sistem. „Din ce în ce mai multe state, la nivel european, se orientează spre a implementeze un astfel de sistem. Noi l-am avut reglementat în legislație, am lucrat 2 ani cu legislația de pornire în a crea un sistem complex pe care să-l putem pune în practică, am ajuns la etapa în care am creat o companie, am pus 5 milioane de lei în capitalul social al acestei companii, ne pregătim să facem o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru infrastructură, iar pentru această etapă de implementare este clar că avem nevoie de o stabilitate legislativă și de o claritate legislativă cu care să putem lucra.”

 

În acest sistem nu intră firmele de salubritate, explică aceasta, iar unul dintre beneficiile pare care le aduce sistemul de garanție-returnare este faptul că asigură colectarea acestor ambalaje în regim curat, necontaminat, care ulterior poate fi reintegrat în industria alimentară. Sistemul de garanție-returnare vine ca un sistem paralel celui de colectare selectivă gestionat de primării prin intermediul companiilor de salubritate.

 

Înregistrarea întâlnirii MANAGEMENTUL DEȘEURILOR. STADIUL SISTEMULUI DE GARANȚIE-RETURNARE, poate fi urmărită integral AICI.

CLCC reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerțului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Aceasta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

„Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative. Măsurile propuse vin la pachet cu schimbări radicale și creșteri de taxe care afectează întregul mediu de afaceri”, a declarat Dan Schwartz, Consultant fiscal, Cofondator& Managing Partner RSM România.

Constantin Rudnițchi: Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim

„Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim. Din păcate, modul în care este construită noua lege fiscală arată un stat lipsit de mijloacele de a aduce venituri la buget, o agenție fiscală, mai precis, care a abandonat lupta cu evaziunea sau cu optimizarea agresivă și tratează toate companiile ca și cum ar evita plata taxelor și impozitelor”, apare scris într-un material RFI România, realizat de către Constantin Rudnițchi, jurnalist și director executiv CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Anul 2022, cel mai profitabil pentru companiile româneşti

Companiile româneşti s-au bucurat, anul trecut, de venituri şi profituri fără precedent iar pentru 2023 se previzionează, în continuare, creşterea profiturilor şi a profitabilităţii pe fondul reducerii semnificative a costurilor la energie, arată o analiză realizată de o platformă de business intelligence.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA