Julia Leferman, Asociația Berarilor din România, despre implementarea sistemului de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi

iul. 8, 2021 | Comunitatea CLCC

O nouă întâlnire a Comunității CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, desfășurată la finalul lunii iunie, a adunat în mediul virtual specialiști și responsabili în managementul deșeurilor, pentru a discuta despre gestionarea eficientă a deșeurilor, ca resurse care pot fi reintroduse în circuitul de producție și reutilizate.

În această ediție, moderatorul întâlnirii, Constantin Rudnițchi – Director Executiv CLCC, i-a avut ca invitați speciali pe Ana Maria Icătoiu – Managing Partner, Advisso, Vicepresedinte OFA – UGIR, Valentin Negoiță – Președintele Asociației ECOTIC, Feliciu Paraschiv – Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) și pe Julia Leferman – Director general, Asociația Berarilor din România.

„Suntem în dialog încă de anul trecut pentru conturarea cadrului care să permită înființarea sistemului de garanție – returnare. Sperăm ca acest efort, de lungă durată, să ducă la finalizarea unui cadru legislativ pentru o implementare eficientă. Acest sistem nu își permite luxul să colapseze, România are nevoie de el”, a fost mesajul Juliei Leferman – Director general, Asociația Berarilor din România, pentru participanții la întâlnire.

Potrivit celor prezentate de Julia Leferman, acestă garanție de 50 de bani trebuie să coreleze două aspecte: să fie suficient de mare încât să încurajeze consumatorul să returneze ambalajele goale comerciantului, dar suficient de mică încât să nu încurajeze frauda.

„Consumatorul, la momentul achiziției, va plăti valoarea produsului peste valoarea de garanție. Consumatorul merge acasă, consumă lichidul din ambalaj și are două opțiuni. Prima este să returneze ambalajul, lucru pe care îl poate face la orice comerciant, nu este condiționat de un bon de achiziție. În momentul în care returnează ambalajului gol, primește înapoi valoarea garanției, cei 50 de bani plătiți la achiziționare. A doua opțiune este posibilitatea să nu returneze ambalajul. Dacă acesta decide să nu îl returneze ajută sistemul indirect, deoarece valoarea garanției plătită de către el va rămâne în sistem si contribuie la dezvoltarea acestuia”, a explicat Julia Leferman despre SGR (Sistemul de garanție – returnare).

Referitor la tariful de gestionare, plătit comercianților în cadrul SGR, Directorul General al Asociației Berarii României, a explicat faptul că, la finalul procesului, nu vor exista cheltuieli pentru comerciant, deoarece toate aceste cheltuieli vor fi decontate de sistem, care va fi finanțat de producători.

Un alt aspect important, dezbătut în cadrul întâlnirii, a fost și cel legat de timpul de implementare. Este imperios ca în actul legislativ să existe și termene intermediare pentru că anumite întârzieri pot veni din exterior.

„Există obligația legală, conform Ordonanței numărul 74/ 2018, care spune că până la 1 aprilie 2022 va trebui să avem un astfel de sistem în funcțiune. Mesajul nostru către Minister, din perspectiva construcției și implementării sistemului, a fost că avem nevoie de un interval de timp de minim 18 luni,  ideal 24 de luni,  pentru construcția sistemului, de la momentul în care este licențiat operatorul. Realist vorbind, noi nu credeam că va putea fi implementat mai devreme de anul 2023. Semnalele de la Ministerul Mediului spun că el va fi o obligație  până în anul 2022. De aceea am propus includerea in legislatie a unor termene intermediare pentru a putea evalua constructia acestui sistem pe etape, avand in vedere complexitatea intregului proces. Una dintre dificultati poate fi dotarea magazinelor cu dispozitive de colectare automate. Anticipam ca anul viitor va exista o cerere destul de mare pentru astfel de aparate de colectare, iar furnizorii pe piata globala nu sunt chiar atât de numeroși”, este de părere Julia Leferman.

Webinar marca CLCC

Evenimentul este organizat de CLCC, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Georgiana Iancu: România vrea e-Factura fără ca beneficiarii să-şi mai dea acordul să primească facturile în format electronic

„Principalul motiv pentru care România a solicitat derogare din partea Consiliului Uniunii Europene pentru aplicarea sistemului e-Factura este ca beneficiarii să nu-şi mai dea acordul pentru a primi facturile în format electronic”, a declarat Georgiana Iancu, Partener şi Liderul Departamentului de Taxe Indirecte şi Digitalizare Fiscală, Ernst&Young.

România, din nou cu cel mai mare decalaj de TVA din UE

România se menţine pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene la neîncasarea TVA, cu un deficit estimat la 36,7% la nivelul anului 2021, în scădere uşoară de la 37,3% în 2020, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene care analizează datele din anii menţionaţi.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA