Feliciu Paraschiv, ANCMMR: Trăim în două Românii – a bugetarilor și a celor din privat

iul. 27, 2023 | Comunitatea CLCC

„De când s-a vorbit și a început să apară ordonanța, prețul la ulei la fabrică a început să crească ușor, chiar dacă se face floarea-soarelui, chiar dacă prețul la energie e plafonat, chiar dacă prețul motorinei a mai scăzut. Prețul la ulei crește puțin în fiecare săptămână. De ce? Ca să aibă de unde să scadă”. Aceasta este una dintre declarațiile susținute de Feliciu Paraschiv, Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), în cadrul dezbaterii profesionale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu tema „Scad sau cresc prețurile? Guvernul, între reducerea prețurilor alimentelor de bază și creșterea taxelor”.

Va crește prețul altor produse

„E o lege populistă. Nu va avea efecte aproape deloc. O să fie ca la acordul voluntar de scădere a prețului la lapte. Nici nu s-a văzut. Să ieftinești numai laptele de 1 litru cu 1,5% nici nu s-a simțit în piață”, a afirmat Feliciu Paraschiv.

”Noi nu avem de unde să scoatem banii, din piatră seacă. O să rezistăm o lună, două, trei, ne mai bagă ceva în cârcă și vor crește prețurile la alte produse. E clar că vor crește. Noi trebuie să dăm salariile alea. De unde să tăiem?”

Acesta și-a menținut declarația, prin prezentarea următorului exemplu: „Creștem prețul la pasta de dinți și o să ieftinim la lapte. Nu o să observe clientul pentru că își ia pastă de dinți o dată pe lună, nu o să vadă că s-a mai scumpit cu 5-10%, dar o să vadă la pâinea albă simplă feliată”.

Vicepreședintele asociației menționează faptul că Ordonanța prezintă foarte multe neclarități:

„Duhul a ieșit din sticlă și nu mai poate fi băgat la loc. Am aruncat o privire peste text și, din păcate, avem o mulțime de neclarități, pe care noi le-am fi spus de la început dacă eram invitați la discuții.”

Trăim în două Românii –  a bugetarilor și a celor din privat

”Consider că trăim în două Românii – una a bugetarilor care au salarii mai mari și care nu au target în business-ul lor, iar a doua Românie este a celor care lucrează în privat, plătitorii de taxe care sunt copleșiți de reglementări, de cerințe inutile, de taxe și multe altele”, concluzionează vicepreședintele ANCMMR.

 

Înregistrarea întâlnirii „Scad sau cresc prețurile? Guvernul, între reducerea prețurilor și creșterea taxelor” poate fi urmărită integralAICI.

Reuniunile CLCC

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

„Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative. Măsurile propuse vin la pachet cu schimbări radicale și creșteri de taxe care afectează întregul mediu de afaceri”, a declarat Dan Schwartz, Consultant fiscal, Cofondator& Managing Partner RSM România.

Constantin Rudnițchi: Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim

„Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim. Din păcate, modul în care este construită noua lege fiscală arată un stat lipsit de mijloacele de a aduce venituri la buget, o agenție fiscală, mai precis, care a abandonat lupta cu evaziunea sau cu optimizarea agresivă și tratează toate companiile ca și cum ar evita plata taxelor și impozitelor”, apare scris într-un material RFI România, realizat de către Constantin Rudnițchi, jurnalist și director executiv CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Anul 2022, cel mai profitabil pentru companiile româneşti

Companiile româneşti s-au bucurat, anul trecut, de venituri şi profituri fără precedent iar pentru 2023 se previzionează, în continuare, creşterea profiturilor şi a profitabilităţii pe fondul reducerii semnificative a costurilor la energie, arată o analiză realizată de o platformă de business intelligence.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA