Cristian Pelivan (ARMO): Produse neconforme din afara UE sunt introduse pe piaţă în urma unor scăpări legislative

iun. 13, 2024 | Comunitatea CLCC

„Produse vândute de platforme din afara Uniunii Europene, care nu respectă aceleaşi reglementări precum companiile din statele membre, sunt introduse pe piaţă folosindu-se de scăpări legislative pentru a ocoli controalele vamale”, a declarat Cristian Pelivan, director executiv la Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), în cadrul dezbaterii profesionale „Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului”, organizată de CLCC- Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării.

“Acum ne confruntăm cu ceea ce am putea numi contrabanda “gulerelor albe” pentru că se face sub ochii autorităţilor. Nu vorbim despre produse aduse, aşa cum se întâmplă în cazul ţigaretelor, cu drone, submarine sau cu bărci improvizate care trec graniţa ilegal, ci vorbim despre produse vândute cât de cât legal de către platforme din afara Uniunii Europene, dar care, din păcate, nu respectă aceleaşi reglementări precum companiile înregistrate în state membre ale Uniunii Europene – şi care se folosesc de tot felul de scăpări legislative pentru a ocoli controalele vamale”, a menţionat Cristian Pelivan.

El a explicat că, în Uniunea Europeană, orice comandă care nu depăşeşte suma de 150 euro nu este supusă controlului vamal.

“Atunci, aceste platforme împart comenzi mai mari, în comenzi mai mici, în mai multe colete, care să nu depăşească acest prag, să nu declanşeze acel filtru şi să livreze produse către consumatorii români şi europeni. De multe ori se constată că aceste produse nu sunt doar neconforme, ele sunt chiar toxice”, a mai spus Cristian Pelivan.

În urma unor analize efectuate la astfel de comenzi cu jucării, 100% dintre produsele comandate erau neconforme, iar o bună parte dintre ele conţineau chiar substanţe toxice şi interzise in Uniunea Europeană.

“Aceste produse au putut intra tocmai pentru că au evitat acele filtre, prin exploatarea unor scăpări legislative. De ce cumpără oamenii astfel de produse? Preţul din păcate este cel care dictează, nu doar în România, ci în toată lumea. Vedem acest fenomen şi în statele nordice, care sunt bogate şi unde aceste platforme din afara Uniunii Europene au căpătat o cotă de piaţă extrem de mare în ultimul an. Vedem acest fenomen şi în Statele Unite. Preţul, din păcate, este principalul lucru pe care consumatorul îl ia în calcul atunci când compară, fie că achiziţionează jucării, bijuterii, ţigări sau pesticide. Este o contrabandă a gulerelor albe. Legal este greu de combătut. Nu se poate face monitorizând frontierele, pentru că aceste produse intra cu avionul şi aterizează pe aeroportul din Ungaria şi sunt aduse ulterior, prin intermediul curierilor, în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene”, a mai spus director executiv al ARMO.

În opinia sa, o statistică îngrijorătoare vine de la Comisia Europeană, potrivit căreia, în 2023, 2 miliarde de colete cu valoare sub 150 euro au intrat în Uniunea Europeană.

“Dintre acestea, 65% ar fi trebuit să fie supuse controlului vamal. Aşadar, este un volum imens de marfă neconformă care intră şi este achiziţionată de consumatori şi, fără să ştie, aceştia îşi pun de multe ori sănătate în pericol pentru că achiziţionează produse care nu sunt doar neconforme, ci de multe ori conţin substanţe toxice pentru sănătatea umană”, a adăugat Cristian Pelivan.

Înregistrarea întâlnirii Contrabanda, duşmanul ignorat al pieţei libere şi al bugetului, AICI .

***

Reuniunile CLCC

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Adrian Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc

A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.

Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global

După mai mult de un deceniu de cooperare fiscală globală, se conturează din ce în ce mai clar o revenire a competiției fiscale, pe fondul unor noi tensiuni comerciale care perturbă lanțurile de aprovizionare în timp real, se arată în cel mai recent raport EY privind perspectiva strategiilor fiscale la nivel global. Avansul accelerat în tehnologie impactează, la rândul său, piețele financiare mondiale, adăugând o anumită marjă de incertitudine economică.

„Turismul în 2025, o nouă încercare”, tema dezbaterii CLCC din 24 aprilie

Pentru industria turistică, la vechile probleme, cum ar fi lipsa forței de muncă și numărul redus al turiștilor străini, se adaugă altele noi, cum sunt creșterea fiscalității și scăderea valorii tichetelor de vacanță. Care este strategia de creștere a operatorilor din turism? Cum se adaptează la noile condiții? Te invităm să aflăm împreună pe 24 aprilie, începând cu ora 11.00, în cadrul unei noi dezbatere profesionale digitale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu titlul „Turismul în 2025, o nouă încercare”.

Expansiunea comerțului online impulsionează piața logistică și industrială din România

România se află într-un proces accelerat de transformare a pieței de e-commerce, generând o cerere tot mai mare pentru spații logistice și industriale. Conform raportului „Quo Vadis E-commerce” realizat de Cushman & Wakefield, comerțul online continuă să fie un motor de creștere pentru sectorul industrial și logistic, generând oportunități semnificative pentru dezvoltatori și investitori.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA