COSMIN VASILE, HELLO HOLIDAYS: TURISMUL ÎN GRECIA ESTE UNA DINTRE CELE MAI MARI RAMURI ALE ECONOMIEI

aug. 17, 2022 | Comunitatea CLCC

În cadrul dezbaterii CLCC (Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării) din luna iulie cu tema: „ROMÂNIA, BULGARIA SAU GRECIA? CE ALEG TURIȘTII ROMÂNI”, Cosmin Vasile, Manager Departament Circuite, Hello Holidays, a precizat că „înainte de pandemie, Grecia era în topul căutărilor turiștilor noștri și se vindea foarte bine încă de acum 15-20 de ani, de când au început primele chartere cu autocarul către diferitele destinații.”.

Acesta a mai adăugat și faptul că „2018, 2019, de asemenea 2020 au fost ani foarte buni, ținând cont de vânzările pe care noi le-am avut încă de la lansarea ofertelor din perioada noiembrie-decembrie 2019.”

Anul 2022 pare să fie unul foarte bun pentru turismul grecesc, odată cu trecerea pandemiei și a restricțiilor. „Este un an al relansării, primul an pe care toată lumea l-a așteptat și se vede faptul că este foarte aglomerată destinația.”, a adăugat Cosmin Vasile.

De asemenea, invitatul nostru, în cadrul dezbaterii, a menționat și o caracteristică importantă a turismului din Grecia: „Partea aceasta de turism de litoral se poate mixa foarte bine cu partea de vizite culturale și programe de tip circuit dedicate vizitelor culturale și religioase în procent de 90%.”

Totodată, Grecia beneficiază de o gamă diversă de zone turistice: „În ultima vreme, am început să dezvoltăm și să promovăm turiștilor noștri cât mai multe destinații inedite și încercăm să le arătăm și să-i invităm să meargă și spre alte destinații, mai puțin cunoscute.”, a mai afirmat invitatul.

Acesta a menționat și importanța promovării zonelor turistice: „Aș mai aduce în discuție un singur lucru: media și social-media contează foarte mult. Fiecare trebuie să aibă grijă cum își cerne informația, însă, și să aleagă destinația de vacanță pe care o consideră oportună în funcție de ceea ce își dorește și de bugetul pe care îl are.”, a concluzionat Cosmin Vasile.

Înregistrarea întâlnirii ROMÂNIA, BULGARIA SAU GRECIA? CE ALEG TURIȘTII ROMÂNI poate fi urmărită integral AICI.

Dezbatere digitală marca CLCC

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

„Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative. Măsurile propuse vin la pachet cu schimbări radicale și creșteri de taxe care afectează întregul mediu de afaceri”, a declarat Dan Schwartz, Consultant fiscal, Cofondator& Managing Partner RSM România.

Constantin Rudnițchi: Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim

„Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim. Din păcate, modul în care este construită noua lege fiscală arată un stat lipsit de mijloacele de a aduce venituri la buget, o agenție fiscală, mai precis, care a abandonat lupta cu evaziunea sau cu optimizarea agresivă și tratează toate companiile ca și cum ar evita plata taxelor și impozitelor”, apare scris într-un material RFI România, realizat de către Constantin Rudnițchi, jurnalist și director executiv CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Anul 2022, cel mai profitabil pentru companiile româneşti

Companiile româneşti s-au bucurat, anul trecut, de venituri şi profituri fără precedent iar pentru 2023 se previzionează, în continuare, creşterea profiturilor şi a profitabilităţii pe fondul reducerii semnificative a costurilor la energie, arată o analiză realizată de o platformă de business intelligence.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA