Oportunitatea actualei crize este că, având toate pârghiile și încurajând actorii necesari, am putea deveni independenți ca țară, din punct de vedere energetic, în următorii ani. Aceasta a fost una dintre principalele idei ale intervenției lui Andrei Botiș, Președinte, Romania Green Building Council, în cadrul dezbaterii profesionale marca CLCC (Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării), de joi, 27 octombrie. ”Criza energetică – de la economie la eficiență energetică” a fost tema discuțiilor axate pe impactul economic și ecologic al crizei energetice, dar și pe soluțiile care se întrevăd pe diverse paliere – performanța energetică a clădirilor și locuințelor, materiale sustenabile, surse alternative de energie, ajutoare financiare ș.a.
Consolidarea companiilor de stat în zona energetică
Alt aspect pozitiv identificat de Botiș s-a referit la faptul că România se află într-o postură destul de bună, în această perioadă, deoarece asistăm la o consolidare a companiilor de stat în zona energetică. A dar ca exemplu Hidroelectrica –”în ultimii ani, a reușit să realizeze niște investiții în hidrocentralele existente, a realizat achiziții pe partea de producere de energie, importante fiind și planurile pe care le are privind listarea la Bursă, care se va materializa în următoarele luni”.
Cluj, comunitate sustenabilă
”În ceea ce privește activitățile pe care Asociația Romanian Green Building le desfășoară, avem mai multe inițiative și proiecte pe care le derulăm, care includ și această componentă de eficiență energetică: standardul green homes, prin care certificăm clădirile rezidențiale independente sau nu, certificarea comunităților sustenabile, unde există de asemenea o componentă de eficiență energetică. Cluj, Iași, Alba Iulia, Turda sunt comunități certificate, din punct de vedere al European Energy Award, unde se regăsește și o analiză a eficienței energetice, la nivelul întregii comunități. Spre exemplu, municipiul Cluj Napoca a fost analizat în urmă cu zece ani și, la acel moment, întrunea un punctaj de 27 de puncte, care în timp a evoluat, astfel că, în 2022, a ajuns la un punctaj de 43 de puncte – punctajul se referă la scoringul pe care European Energy Award îl acordă. În acești zece ani, Cluj Napoca a realizat, printre altele, și sistematizarea eficienței energetice în întreg municipiul, care a condus la numirea de comunitate sustenabilă”, a mai explicat Botiș.
Scoringul unei localități, un proces continuu
Președintele Romania Green Building Council a prezentat și modul de stabilire a scoringului unei localități. Acesta presupune mai multe etape: ”În primul rând, se realizează o analiză, din punct de vedere energetic, a tuturor consumatorilor la nivelul localității (orașului, municipalității) – analiza transparenței decizională, modul de comunicare între primărie și cetățeni, între organele de conducere și toate instituțiile subordonate; se vizează care este planul de dezvoltare durabilă, planul de mobilitate urbană și tot ce ține de partea de transparență decizională. Certificarea nu se oprește aici, în urma analizei și a scoringului, urmează o serie de măsuri care trebuie respectate. Spre exemplu, Cluj Napoca, în urmă cu zece ani, a reușit să facă o primă analiză și, abia în prezent a reușit să implementeze măsurile care au condus la primirea acestei titulaturi, iar în următorii cinci ani urmează alte măsuri care ar trebui să sporească acest scor primit acum, practic este un proces continuu până se va ajunge la cel mai înalt scor.”
Din ce în ce mai multe clădiri verzi
”Tendința dezvoltatorilor și a ocupanților clădirilor verzi privind cererea a început în urmă cu aproximativ 10-11 ani în România și reușește să mențină o tendință de creștere anuală, care se va menține și în viitor. În 2009 -2010, nu existau clădiri verzi în România, iar acum am depășit de mult 10 milioane de metri pătrați, cumulând clădirile rezidențiale cu cele de birouri și industriale. Reglementările europene au facilitat creșterea construcțiilor de clădiri verzi, prin susținerea finanțării acestora”, a mai arătat Botiș.
Înregistrarea întâlnirii „Criza energetică – de la economie la eficiență energetică” poate fi urmărită integral AICI.
Dezbatere digitală marca CLCC
Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.