Ana Maria Icătoiu, Vicepreședinte OFA – UGIR: Sisteme de finanțare pentru un management performant al deșeurilor

iul. 12, 2021 | Comunitatea CLCC

O nouă întâlnire a Comunității CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, desfășurată la finalul lunii iunie, a adunat în mediul virtual specialiști și responsabili în managementul deșeurilor, pentru a discuta despre gestionarea deșeurilor, ca resurse care pot fi reintroduse în circuitul de producție și reutilizate.

În această ediție, moderatorul întâlnirii, Constantin Rudnițchi – Director Executiv CLCC, i-a avut ca invitați speciali pe Ana Maria Icătoiu – Managing Partner, Avisso, Vicepresedinte OFA – UGIR, Valentin Negoiță – Președintele Asociației ECOTIC, Feliciu Paraschiv – Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) și pe Julia Leferman – Director general, Asociația Berarilor din România.

Ana-Maria Icătoiu, Vicepresedinte Organizatia Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR) și Managing Partner Avisso, a vorbit în cadrul întâlnirii despre sistemele de finanțare pe care companiile le au la dispoziție pentru un management performant al deșeurilor.

Planul Național de Redresare și Reziliență are un buget semnificativ, de 1,2 miliarde de euro dedicat componentei ce privește managementul deșeurilor. Acesta are ca obiectiv accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de colectare a deșeurilor, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării la directivele aplicabile și trecerii la economia circulară”, a explicat Ana-Maria Icătoiu.

Printre investițiile ce pot fi finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare, se numără:

Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe sau comune:

  1. a) centre de colectare cu aport voluntar, centre de pregătire pentru reutilizare pentru introducerea în circuitul economic a materiilor prime secundare provenite de la materialele colectate de la populație sub formă de deșeuri;
  2. b) insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local;
  3. c) alte investiții conform PJGD/PMGD privind colectarea separată, inclusiv a fluxurilor speciale de deșeuri (textile, baterii, deșeuri din construcții și demolări), transferul și transportul deșeurilor;
  4. d) instalații de tratare/ reciclare a deșeurilor colectate separat în vederea atingerii țintelor de reciclare din pachetul economiei circulare.

Dezvolatrea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

Dezvoltarea de capacitate tehnică și de competențe în materie de economie circulară și de climă la nivelul instituțiilor publice, centrale și locale.

Un alt program de finanțare în vedrerea realizării unui bun management al deșeurilor, cu un buget total de 4 miliarde euro, este Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă.

„La Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, de interes pentru participanții din cadrul întâlnirii este Axa Prioritară 2, cu tot ceea ce înseamnă tranziția către o economie circulară. Una dintre acțiunile cuprinse în această Axă este gestionarea eficientă a deșeurilor în vederea accelerării tranziției spre economia circulară. Beneficiarii acestui program sunt asociațiile de dezvolatre intercomunitară prin operatorii regionali (OR) de Apă, ANRSC și asociațiile de dezvoltare intercomunitară din domeniul deșeurilor prin Consiliile Județene/ Primăria Municipiului București, autorități publice centrale și locale(ex. MMAP, ANPM, ANRSC). Finanțarea în cazul acestei axe prioritare este foarte generoasă, de 3,5 miliarde euro”, a explicat Ana Maria Icătoiu.

Programul Operațional Tranziție Justă

Se aplică celor 6 județe care vor fi obligate să renunțe la cărbune și la petrol, și să accelereze tranziția verde. Alocarea totală pentru cele 6 județe este de 2 miliarde de euro. Principalii beneficiari vor fi județele Gorj și Hunedoara, dar și Prahova, Dolj, Olt și Mureș vor putea accesa aceste fonduri.

De interes este Axa Prioritara 3. O tranziție justă prin reducerea poluării si consolidarea economiei circulare cu următoarele direcții:

  • Regenare și decontaminare;
  • Restaurare și reconversie;
  • Scheme de gestionare a deșeurilor;
  • Prevenirea generării deșeurilor și creșterea nivelului de reutilizare și reciclare a acestora.

„Statisticile cu privire la acest program de tranziție justă arată foarte bine, în sensul că mare parte din finanțarea de 2 miliarde de euro va merge către mediul privat, către inițiative private care au un focus particular atât pe tranziția verde, economie circulară, inovare, independență energetică, cât și pe partea de transformare digitală”, a fost concluzia Anei-Maria Icătoiu, Vicepreședinte OFA – UGIR și Managing Partner Avisso.

Webinar marca CLCC

Evenimentul este organizat de CLCC, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.

 

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

Dan Schwartz, Consultant fiscal: Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse, riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative

„Dacă nu se vor face ajustări la măsurile propuse riscurile pentru România și pentru economia românească sunt semnificative. Măsurile propuse vin la pachet cu schimbări radicale și creșteri de taxe care afectează întregul mediu de afaceri”, a declarat Dan Schwartz, Consultant fiscal, Cofondator& Managing Partner RSM România.

Constantin Rudnițchi: Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim

„Mai importante decât prevederile pachetului fiscal sunt principiile pe care le descoperim. Din păcate, modul în care este construită noua lege fiscală arată un stat lipsit de mijloacele de a aduce venituri la buget, o agenție fiscală, mai precis, care a abandonat lupta cu evaziunea sau cu optimizarea agresivă și tratează toate companiile ca și cum ar evita plata taxelor și impozitelor”, apare scris într-un material RFI România, realizat de către Constantin Rudnițchi, jurnalist și director executiv CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Anul 2022, cel mai profitabil pentru companiile româneşti

Companiile româneşti s-au bucurat, anul trecut, de venituri şi profituri fără precedent iar pentru 2023 se previzionează, în continuare, creşterea profiturilor şi a profitabilităţii pe fondul reducerii semnificative a costurilor la energie, arată o analiză realizată de o platformă de business intelligence.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA