Adrian Voican, despre promovarea României: Planul de promovare trebuie să fie condus de cei care au atins indicatori cheie de performanță

apr. 29, 2025 | Comunitatea CLCC

În cadrul dezbaterii profesionale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, intitulată Turismul în 2025, o nouă încercare, Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România – ANAT, a prezentat principalele probleme cu care se confruntă turismul românesc, oferind soluții pentru promovarea României. 

Necesitatea unei Organizații de Management al Destinațiilor (OMD) 

Adrian Voican a subliniat importanța unei Organizații de Management al Destinațiilor în România: „Primele încercări le-am avut la nivel de discuții cu Guvernul în 2017, când am pus pe masă inclusiv o lege distinctă pentru toată această structură de Organizație de Management al Destinațiilor (OMD) – la nivel local, regional, județean și național.” 

„În România sunt 4 niveluri, județeanul e distinct de regional, ceea ce a creat foarte multe probleme. În acest moment există OMD regional doar în Bucovina, care se suprapune destul de mult cu Suceava oraș, Suceava județ și Suceava – regiune Bucovina. Nivelurile au fost foarte dezechilibrat făcute, maparea a fost total nefericită, realizată după regiuni istorice. Corect și simplu era cum propusesem noi inițial, una sau mai multe primării să facă un OMD local, unul sau mai multe județe să facă un OMD regional, iar OMD-ul județean să fie un caz particular de regional”. 

Cum ar trebui realizată promovarea României  

Adrian Voican a menționat importanța colaborării în realizarea proiectului de promovare a României: „Acest plan de promovare nu trebuie să fie condus de oameni din minister, nici de noi, ci ar trebui să stăm cu toții într-o bancă și să alegem, după o licitație, acel consorțiu de trei firme care au dovedit că au ridicat în ultima vreme destinațiile turistice. Cineva care a dovedit, într-adevăr, că a atins indicatorii cheie de performanță (KPI)”. 

Potrivit vicepreședintelui ANAT, planul de promovare a României ar trebui realizat de către 3 entități: „O firmă de branding, o firmă de marketing, care să conducă campaniile de promovare în structura dată de manualul de brand și strategia de branding a României și o firmă de PR internațional, iar noi (reprezentanți ai Ministerului și ai turismului) să fim în rolul de juriu care alege cele trei entități”. 

Piedici în promovarea turismului românesc 

„Suntem prezenți la 20 de târguri internaționale, avem un stand onorabil, dar nu avem ceea ce urmează după un astfel de târg. Nu avem workshop-uri cu prezentarea României, nu avem Info-tripuri pentru străini, jurnaliști și tour operatori în România. Chiar dacă știm că așa trebuie să facem, nu putem”, a explicat Adrian Voican.  

Voican a subliniat potențialul produsului turistic românesc, precizând faptul că rezolvarea tuturor  problemelor poate fi realizată: Ne trebuie acea organizație de management și acele trei contracte, branding, marketing și PR internațional, care să scoată un produs turistic românesc bun pe piața internațională”. 

Dezvoltarea turismului internațional 

„Turismul internațional sau incomingul n-a ajuns la cifrele din 2017, 2018, 2019. Înregistrăm 2.400.000 de turiști străini, dacă mai creștem cu 15-20% anul acesta, poate atingem cifrele pandemice”, a precizat Adrian Voican. 

În încheiere, Adrian Voican a menționat că intrarea României în spațiul Schengen reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea turismului de incoming: „Turismul de incoming crește, suntem în spațiul Schengen. Ar trebui să profităm și să stimulăm dorința turiștilor străini de a vizita România”. 

Înregistrarea video a întâlnirii Turismul în 2025, o nouă încercare, AICI.  

 

*** 

Reuniunile CLCC 

Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale. 

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

„Sunt vremuri de incertitudini economice. Cum ne protejăm financiar” – o nouă dezbatere CLCC

Inflație, dobânzi ridicate, instabilitate geopolitică, incertitudini fiscale – acestea și altele asemenea, conturează un climat economic marcat de nesiguranță. În acest context, întrebarea care stă pe buze tuturor este: cum ne protejăm economiile și investițiile? Te invităm să aflăm împreună pe 30 mai, începând cu ora 11.00, în cadrul celei de-a 5-a dezbatere profesională digitală din acest an, organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

O eventuală creștere a taxelor, pe fondul inflației, poate duce multe business-uri în insolvență sau faliment

Deprecierea cursului monedei naționale, creșterea dobânzilor și reducerea liniilor de finanțare, noul val de inflație generat de liberalizarea piețelor de energie și gaze, alături de efectele unei posibile creșteri a taxelor ar putea duce România într-o situație de risc, cu falimente în serie pe lanțurile economice, relevă o analiză de specialitate.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA