Acuzaţii: Magazine alimentare închise abuziv

mart. 24, 2020 | Aparitii si Comunicate

Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC) acuză că anumite magazine alimentare şi de distribuţie a presei din incinta supermarketurilor au fost închise abuziv de către autorităţi.

CLCC reclamă închiderea abuzivă a unor unităţi economice ale membrilor săi şi solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi tuturor autorităţilor cu atribuţii în domeniu, să facă precizări clare şi urgente privind interpretarea prevederilor Ordonanţei militare nr. 2/21.03.2020. „CLCC aduce la cunoştinţa autorităţilor că activitatea unora dintre membrii săi (precum Xpress şi Inmedio) este complet restricţionată din cauza interpretării excesive de către anumite autorităţi de aplicare a legii a prevederilor Ordonanţei militare 2/2020, care stipulează clar că vânzarea produselor alimentare face excepţie de la suspendarea temporară a activităţilor de comercializare cu amănuntul.

Activitatea multor agenţi economici este deja grav afectată, astfel încât considerăm inoportună şi nemotivată legal închiderea magazinelor alimentare şi de distribuţie a presei din incinta supermarketurilor, mai ales în condiţiile în care ministrul de interne a declarat că restricţiile se aplică doar unităţilor comerciale din incinta mall-urilor”, afirmă CLCC.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/economie/stiri-economice/acuzatii-magazine-alimentare-inchise-abuziv-1_5e79d4bc5163ec4271258a6a/index.html

INFOGRAFICE

ARTICOLE RECENTE

George Butunoiu, expert în recrutare: În momentul de față, tensiunile dintre angajați și angajatori sunt la cel mai înalt nivel

„Pot să spun fără nicio urmă de dubiu, că în momentul de față, tensiunile dintre angajați și angajatori sunt la cel mai înalt nivel pe care l-am văzut în 33 de ani de când sunt pe piață și de când fac recrutări. Cel puțin în viitorul apropiat, în următorii 4-5 ani, nu văd absolut nicio soluție și nu cred că o să se schimbe ceva în privința asta”, a precizat George Butunoiu, expert în recrutare.

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA